The following, un serial recomandat cu caldura de catre prietena mea, probabil a fost vrajita de faptul ca este implicata opera lui Poe, insa am cateva probleme cu acest serial, avand in vedere ca mi-am pierdut ani din viata vizionand filme si mai apoi seriale de tot genul, nu prea reusesc sa vad mari urme de originalitate in acest serial. In primul rand este un serial criminalistic de genul celor ca The mentalist, Criminal minds si asa mai departe. Motivul pentru care am mentionat The mentalist este pentru ca mi se pare asemanator, dar in acelasi timp diferit, parca scenaristul ar fi zis hai sa facem o copie dupa The mentalist, dar opus si zic asta deoarece ambele seriale au un criminal in serie cu puternice legaturi Red John (The mentalist), Joe Carroll, diferenta, unul e ascuns, iar celalalt nu prea. Ambii sunt vazuti ca niste conducatori ai unui cult, diferenta e ca cei ce-l urmeaza pe Red John sunt oameni inteligenti, pe cand cei care fac parte din grupul lui Joe Carroll sunt niste idioti parerea mea, niste omuleti fara viata de niciun fel, care se lasa usor manipulati si transpun in viata reala ceea ce a scris si a gandit Edgar Allan Poe.Sa continuam, atat Red John cat si Joe Carroll au pe urmele lor oameni care s-au retras ori nici n-au facut parte din politie vreodata, ambii sunt carismatici si inteligenti, diferenta e ca unul e calm si rezolva lucrurile cu tact, pe cand celalalt rezolva lucrurile cu nervi si graba. Cei doi criminali in serie sunt desigur genii, si-si rezolva probleme si setea de razbunare si crima prin altii, puteti urmari serialele in paralel si sa va faceti o idee, insa ca o concluzie nu cred ca The following va rezista prea mult deoarece la ei antagonistul este deja prins, adica sa faci vreo 5 sezoane in care "eroul" incearca sa-i prinda pe toti din cultul lui Joe, nu stiu nu m-as uita, dar asta e doar parerea mea, la o adica ce personaje principale pot nascoci care sa depaseasca nebunia si inteligenta lui Joe Carroll, serialul acum se bazeaza mai mult pe o vanatoare de oameni care urmeaza un anume plan intocmit de catre criminal.
vineri, 19 aprilie 2013
The following

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu